Aeronave pentru stingerea incendiilor s-au alăturat duminică zecilor de pompieri croaţi care luptau cu un incendiu de vegetaţie ce a dus la decesul unui bărbat pe insula Hvar din Marea Adriatică, a relatat presa din Croaţia, potrivit Reuters.
Incendiul, care a izbucnit în prima parte a după-amiezii, ameninţa zonele rezidenţiale din apropierea oraşului Stari Grad. Bărbatul şi-a pierdut viaţa încercând să ţină flăcările departe de proprietatea sa, a relatat agenţia de stat Hina.
Şeful brigăzii de pompieri, Ivan Kovacevic, a spus că incendiul nu mai reprezintă un pericol pentru locuinţe, dar continuă să ardă într-o pădure de pini. ”Situaţia la faţa locului este bună în momentul de faţă”, a declarat el pentru Hina, potrivit Agerpres.
În decursul lunii trecute, o serie de incendii de vegetaţie au făcut ravagii de-a lungul coastei croate la Marea Adriatică în contextul valului de caniculă care s-a abătut asupra acestei regiuni precum şi asupra celei mai mari părţi din Europa.